Noua lege din China grăbește asimilarea culturală, iar Tibetul caută să-și apere limba.
Noi provocări culturale în Tibet sub influența legislației chineze
În Tibet, comunitățile locale se angajează într-o luptă de durată pentru a-și proteja limba, scrierea și tradițiile specifice, în ciuda provocărilor impuse de noua lege chineză care promovează „unitatea etnică”. Această reglementare, ce a intrat în vigoare pe 1 iulie 2026, extinde utilizarea limbii mandarine în instituțiile educaționale și administrative din întreaga regiune, întărind o identitate națională chineză din ce în ce mai pregnantă. Organizațiile pentru drepturile omului susțin că măsurile legislative recente pot amplifica procesul de asimilare culturală, având un impact distrugător asupra limbilor minoritare din zona Tibetului.
Noua legislație se aplică tuturor celor 56 de grupuri etnice recunoscute de China, punând un accent major pe utilizarea limbii mandarine și coercitarea identităților naționale locale. Autoritățile dobândesc astfel puterea de a sancționa orice acțiune considerată separatistă, ceea ce generează întrebări legate de libertățile culturale și individuale ale comunităților afectate.
Experți și organizații care apără drepturile omului, inclusiv specialiști în studiul Tibetului, atrag atenția că această lege reprezintă o întărire a unei politici deja existente ce impune predominanța limbii mandarine în educație și administrație. Sub auspiciile acestor reglementări, multe dintre limbile minorităților etnice sunt neglijate, iar existența lor devine din ce în ce mai amenințată. Exemplele sunt evidente și în regiunile locuite de alte minorități etnice, precum Xinjiang, unde uigurii se confruntă cu măsuri echivalente de înlocuire a cursurilor în limbile native cu cele în mandarină.
Comunitățile de etnici tibetani se tem că, în ciuda eforturilor de a păstra tradițiile, vor fi constrânse să-și mențină limbile și obiceiurile doar în interiorul propriilor cămine, fiind obligate să se conformeze legislației statutului chinez în spațiile publice.
Beijingul, la rândul său, neagă vehement acuzațiile de asimilare forțată, afirmând că noua lege este menită să consolideze unitatea națională și să îmbunătățească educația și oportunitățile economice pentru minoritățile etnice. Autoritățile chineze resping criticile ca fiind prejudecăți ideologice, încercând să justifice astfel măsurile adoptate.
În cursul unei vizite organizate pentru jurnaliști străini, au fost intervievați tibetani care duc o viață dedicată păstrării limbii și tradițiilor lor. Unii se implică în cursuri de scriere în limba tibetană, iar alții încearcă să utilizeze această limbă în cercul familial, în ciuda predominanței limbii mandarine în școli și organizații. Tinerii tibetani își exprimă aspirația de a transmite moștenirea culturală și tradițiile generațiilor viitoare, insistând asupra necesității de a conserva toate aspectele identitarului lor cultural.
Astfel, meșteșugurile, țesutul, medicina tradițională tibetană și ceremoniile budiste continuă să fie practicate, Beijingul considerându-le lipsite de conotații politice. Totuși, orice element ce ține de identitatea religioasă sau politică rămâne sub un control riguros și nemilos.
Tibetele este declarat autonom în cadrul statului chinez, dar în realitate beneficiază de o supraveghere strictă din partea autorităților din Beijing, iar accesul străinilor este sever restricționat. De obicei, deplasările jurnaliștilor sunt coordonate de oficiali, asigurându-se că acestea se desfășoară conform normelor impuse de guvern.
Anul acesta, China marchează 75 de ani de la ceea ce ea numește „eliberarea pașnică” a Tibetului, o acțiune pe care mulți tibetani din exil, alături de istoricii din domeniu, o consideră o formă de ocupare militară. La cele mai importante temple budiste din Tibet, absența referințelor la actualul Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, este evidentă. Acesta are resedinta în exil în India din anul 1959, ca urmare a unei revolte eșuate împotriva regimului chinez.
Succesiunea sa rămâne un subiect delicat în relația dintre Tibet și Beijing, având în vedere că Dalai Lama susține că doar instituția sa are dreptul de a desemna viitorul lider spiritual, în timp ce autoritățile chineze insistă că alegerea acestuia trebuie să fie aprobată de stat.
În întreaga regiune Tibet, steagurile chineze și mesajele oficiale despre „unitatea etnică” sunt omniprezente, evidențiind controlul strict exercitat de Beijing asupra acestui teritoriu bogat în tradiții și cultură.
