Fost congresman american, 10 ani de închisoare pentru lobby de 50 mil. $
Fost congresman republican din Florida, condamnat la 10 ani de închisoare pentru o schemă de lobby de 50 de milioane de dolari
David Rivera, în vârstă de 61 de ani, fost congresman republican din Florida, a fost condamnat la 10 ani de închisoare federală pentru spălare de bani și pentru activitate ilegală ca agent străin, într-un dosar care a vizat o schemă de lobby de 50 de milioane de dolari legată de compania petrolieră de stat a Venezuelei.
Rivera a fost găsit vinovat în luna mai, după un proces de șapte săptămâni. Potrivit acuzării, firma petrolieră de stat din Venezuela l-a angajat pe Rivera pentru a face lobby pe lângă membrii Congresului, în încercarea de a îmbunătăți relațiile dintre Statele Unite și Venezuela.
În fața instanței au depus mărturie secretarul de stat Marco Rubio, fost coleg de apartament al lui Rivera, și congresmanul texan Pete Sessions. Ambii au declarat că nu au avut cunoștință despre activitățile desfășurate de Rivera.
Avocații apărării au susținut că lobby-ul a fost făcut pentru o filială americană a companiei petroliere, nu pentru guvernul venezuelean. Împreună cu Rivera a fost judecată și găsită vinovată și consultanta politică Esther Nuhfer, asociata acestuia.
Ca parte a pedepsei, Rivera, care a fost membru al Congresului între 2011 și 2013, trebuie să renunțe la proprietățile sale din Florida.
Un contract de 50 de milioane de dolari pentru trei luni de muncă
Procurorii federali din Florida au declarat că Rivera și Nuhfer s-au angajat într-o „campanie secretă de influență politică” și au primit un contract de 50 de milioane de dolari pentru trei luni de muncă în numele unei filiale americane a companiei petroliere de stat venezuelene PDVSA, cunoscută și sub numele de Citgo.
Potrivit procurorilor, în 2017 și 2018, la cererea guvernului fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro, Rivera și Nuhfer au încercat să facă lobby pe lângă Marco Rubio, pe atunci senator și fost coleg de apartament al lui Rivera, precum și pe lângă Kellyanne Conway, fost consilier senior la Casa Albă.
Acțiunile de lobby au avut loc într-un moment de relații tensionate între Statele Unite și Venezuela, în timpul primului mandat al președintelui Donald Trump la Casa Albă, când administrația sa a impus sancțiuni țării sud-americane.
Avocații apărării lui Rivera și Nuhfer au susținut că cei doi nu aveau obligația să se înregistreze ca agenți străini, deoarece contractul lor era încheiat cu o filială americană a unei companii de stat venezuelene. Judecătoarea Melissa Damian a declarat însă în timpul pronunțării sentinței: „Nu există nicio dispută că acești bani provin de la regimul Maduro”.
Marco Rubio, care nu a fost implicat în faptele ilicite, a mărturisit în timpul procesului că era prieten apropiat cu Rivera, dar nu știa că acesta lucra ca lobbyist.