Rețea de trafic de persoane, destructurată. Victimele erau duse în Austria și Germania
Rețea de trafic de persoane destructurată de DIICOT. Peste 60 de migranți introduși ilegal în România într-o singură lună
Procurorii DIICOT au destructurat o rețea de trafic de persoane care opera din județul Caraș-Severin și care se ocupa cu introducerea ilegală în România a unor migranți originari din Egipt, Pakistan, Bangladeș, India și Ghana. Anchetatorii au stabilit că, doar în cursul lunii august, peste 60 de persoane au fost aduse ilegal pe teritoriul țării.
Conform anchetei, victimele erau ulterior transportate către Austria și Germania. Rețeaua era structurată pe roluri bine definite, iar membrii acesteia obțineau sume importante de bani din activitatea infracțională.
Percheziții și mandate de aducere
Au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție la domiciliile a șase suspecți, cu vârste între 25 și 50 de ani. Potrivit procurorilor, aceștia aveau responsabilități precise în cadrul organizației criminale.
Anchetatorii au descris modul de operare: migranții erau preluați din locațiile indicate de organizatori, deplasați către punctele de îmbarcare și ascunși printre mărfurile transportate cu autotrenuri. În paralel, membrii rețelei asigurau supravegherea traseelor, transmiteau informații despre prezența echipajelor de poliție și se ocupau de plata persoanelor implicate în efectuarea transporturilor.
Condamnări anterioare în Germania
Două persoane implicate în grupul infracțional au fost deja condamnate la închisoare pentru trafic de persoane pe teritoriul Germaniei.