Fată de 14 ani din Iași, forțată să se prostitueze. Traficanții o droga
Anchetă DIICOT la Iași: o minoră de 14 ani, obligată să se prostitueze, iar copiilor dintr-un centru de plasament le erau distribuite droguri
Procurorii DIICOT Iași desfășoară cercetări într-un dosar în care o fată de 14 ani, instituționalizată, ar fi fost constrânsă să întrețină relații sexuale contra cost, iar altor copii din același centru le-ar fi fost distribuite droguri chiar în interiorul instituției.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, minora de 14 ani ar fi fost recrutată și transportată, prin intermediul și cu sprijinul altor minore tot instituționalizate, în diferite locații din localitatea Verșeni sau din împrejurimi, unde ar fi fost determinată să practice prostituția.
Procurorii precizează că mai multe persoane cercetate în acest dosar ar fi racolat, în același scop, și alte victime din cadrul aceluiași centru, tot cu ajutorul unor minore instituționalizate.
În paralel, ancheta a relevat că în centru ar fi fost introduse cantități de canabis și substanțe cristaline, care ar fi fost distribuite pentru consumul propriu al minorilor instituționalizați.
Marți, procurorii au efectuat percheziții la 14 adrese din județul Iași, atât la locuințele unor persoane fizice, cât și la centrul de minori. Persoanele implicate urmează să fie audiate la sediul DIICOT Iași.
Cercetările vizează infracțiunile de trafic de minori, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, fără drept, și trafic de droguri de risc și de mare risc.