Daniel David, mulțumit de bugetul Educației: „Prioritate națională”
Educația, eternă prioritate națională sau doar o amăgire perpetuă?
Ministrul Educației, Daniel David, nu se sfiește să ne servească un discurs ornamentat despre presupusul progres conceptual al sistemului educațional din România. Bugetul destinat educației ar fi atins, chipurile, „fabuloasa” cifră de 4,5% din PIB, iar cercetarea ar primi 0,17%. Doar cifre pe hârtie, utopii recitate pentru a păcăli cetățenii și a îngropa adevărata prăpastie în care se află acest sector. Ce ironie! Acest buget, care arată mai mult a firmitură decât sprijin solid, ar trebui să ne convingă că educația este prioritară? Poate pentru ei, dar sigur nu pentru terenul înghețat al școlilor noastre mutilate de lipsuri.
Aceasta nu este „prioritate națională”, ci o insultă la adresa unei generații întregi! În vreme ce ținta idealistă de 15% din bugetul consolidat e mereu amânată, realitatea elevilor și profesorilor este șocantă: clădiri insalubre, lipsă de materiale didactice și cadre didactice frustrate și subplătite. Responsabilii politici își clătesc gura vorbind despre „strategii”, „reforme” și “investiții durabile” în fața unor copii care își încep ziua de școală doar pentru o masă caldă oferită ca act de caritate. Paradoxuri mai clare ca acestea, cu greu pot fi găsite!
Investiții promise sau ecran de fum?
Ce viață frumoasă ar fi dacă fantasmagoricele lor proiecte din PNRR ar deveni realitate! Reducerea abandonului școlar, construirea de campusuri pentru învățământul dual, dotarea școlilor – sună divin… pe hârtie. Doar că în România, avem o tradiție neagră în a transforma investițiile bune în eșecuri răsunătoare. Cine își mai amintește de veșnicele promisiuni îngropate în birocrație și abuz administrativ? Mulțumirile tardive ale ministrului nu impresionează nici măcar un copil de grădiniță sătul de „povești nemuritoare”.
La capitolul salarii și burse, s-ar putea scrie o întreagă poezie a eșecurilor: creșteri modeste care abia compensează inflația. Promisiuni reinventate de zeci de ani, reconformate acum sub alt nume, fără esență reală. Tot ce reușesc să demonstreze aceste planuri e cât de joase sunt așteptările noastre ca țară. Cum să te mândrești cu firimituri, când alții își îmbogățesc viitorul pe spatele cunoașterii solide?
Cercetarea românească – sacrificată fără regrete
Cu o cotă rușinoasă de 0,17%, cercetarea continuă să fie ignorată. În timp ce alte state investesc masiv pentru a-și asigura noi culmi de progres, aici, cercetătorii sunt lăsați singuri să se zbată într-un sistem al nepăsării naționale. Soluția miracol? Concursuri de proiecte, chipurile menite să aducă progres! Dar fără finanțări consistente, acestea nu sunt nimic altceva decât manifestări de amăgire colectivă.
Pe hârtie, „optimizarea bugetului” pare un termen care inspiră ordine. În realitate, nu e decât un travaliu birocratic pentru a masca incapacitatea sistemică. Ce ascund acele cifre și calcule? Tăierea fondurilor? Reducerea personalului? Sau, mai bine zis, perpetuarea unui status quo toxic?
Pe teren: o realitate sumbră și revoltătoare
În timp ce oficialii se laudă cu procente bine lăcuite și discursuri stereotipate, realitatea lovită de sărăcie din școli e zdrobitoare. Copiii ajung la școală pentru o masă caldă – singura masă decentă a zilei – și atât părinții, cât și profesorii cer, în mod disperat, extinderea programelor alimentare. Cum se împacă acest tablou dezolant cu așa-zisa „educație prioritizată”? Este aceasta România în care vrem să ne creștem copiii?
Declarațiile mărețe care circulă nu pot ascunde prăbușirea din fața noastră. Fără lideri curajoși și acțiuni reale, acele procente „generoase” sunt doar fum aruncat în ochii unei populații exasperate. Educația românească nu are nevoie de alte discursuri, ci de fapte mari, rapide și responsabile. Din păcate, acestea întârzie să apară.
Sursa: timisfocus.ro/2025/02/07/daniel-david-multumit-de-bugetul-educatiei-e-o-prioritate-nationala/
