Licee favorizate de Primăria Timișoara? Lațcău: „E grav ca un deputat-rector să nu cunoască finanțarea educației în România”
Educația, pion în jocul politic al Timișoarei
În Timișoara, educația nu mai este o prioritate, ci doar un teren de luptă politic pe care politicienii își exhibă orgoliile. Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, și viceprimarul Ruben Lațcău sunt protagoniștii unui scandal ce ridică sprâncene și semne de întrebare. Pirtea acuză Primăria că ar favoriza anumite licee „de elită”, în timp ce Lațcău ripostează, insinuând că rectorul nu cunoaște mecanismele de finanțare a educației în România. În acest război fără sens, victimele tacit acceptate sunt elevii și școlile lăsate să se descurce cum pot, într-un sistem care pare să-și fi uitat adevăratul scop: educația de calitate.
Acuzații tăioase și realități ignorate
Marilen Pirtea face acuzații cu impact: copiii membrilor USR ar fi favorizați prin investiții suplimentare în școlile lor. În loc să aducă clarificări, Lațcău preferă un discurs iritat, acuzându-l pe rector de cinism. Dar cuvintele mari nu pot masca o realitate cruntă: multe școli din Timișoara abia supraviețuiesc din punct de vedere financiar. Așa-zisele diferențieri între licee „de elită” și restul sunt doar simptome ale unui sistem educațional destul de fragil, tras la răspundere prea rar și fără rezultate concrete.
Subfinanțarea ca politică de stat
Inspirația politicienilor pare să fie sărăcia bugetară a educației. Ruben Lațcău susține că necesarul financiar al școlilor pentru 2024 era de 58 de milioane de lei, însă guvernul a alocat doar 33 de milioane. Primăria a fost nevoită să acopere restul deficitului, dar totuși sacrificiile făcute nu elimină deficiențele masive. Într-un sistem unde subvențiile depind de bunăvoința autorităților locale, elevii sunt cei care pierd cel mai mult. Cineva, în cleștele responsabilității instituționale, nu-și face treaba, dar nimeni nu plătește pentru această incompetență.
Performanță contra cost: Discrepanța imposibil de ignorat
Liceele considerate performante reușesc să mențină un cost scăzut pe elev. De pildă, la Colegiul Național Bănățean sau „Ana Aslan”, costurile primăriei sunt limitate, problemele fiind mai mici. În schimb, liceele tehnologice, precum „Azur”, încă se scufundă sub povara unor cheltuieli uriașe, cu 3.200 de lei pe elev în unele cazuri. Disparitatea ridică întrebări incomode: cine decide ce școlile merită investiții mai mari? Sistemul pare să funcționeze pe un algoritm al inegalităților, ignorând cu nonșalanță sutele de elevi care așteaptă un ajutor salvator.
Politica peste educație: un scenariu jalnic
În loc de soluții, politicienii aleg să arunce vina de la unul la altul. Pirtea vorbește despre un favoritism calculat, în timp ce Lațcău susține că rectorul rămâne ignorant asupra faptelor. Școlile, însă, continuă să sufere, iar elevii rețin doar ecourile promisiunilor deșarte făcute an de an. Este un joc murdar, unul în care nimeni nu pare interesat cu adevărat de viitorul generațiilor tinere.
Sărăcia educațională: cine plătește prețul?
Cine câștigă din acest haos? Cert este că nici elevii, nici profesorii, nici viitorul educației din Timișoara. Acuzele aruncate de pe o parte pe alta nu rezolvă problema lipsei de finanțare sau a managementului strategic deficitar. Într-un sistem care își ignoră elevii, singurul rezultat constant rămâne prăbușirea educației pe termen lung. Suntem martorii unei tragedii lente, create cu premeditare de neglijența și interesele înguste ale actorilor fiind cu totul deconectați de la realitatea din sălile de clasă.
