Promovarea autonomiei în Europa evidențiază vechile diviziuni.
ÎMPINGEREA AUTONOMIEI ÎN EUROPA SCOATE LA IVEALĂ VECHILE FALII
Un nou impuls de reducere a dependenței față de Washington relevă dezacorduri deja cunoscute înainte de summitul liderilor Uniunii Europene programat pentru joi. Această întâlnire, deși nu se așteaptă să genereze angajamente obligatorii, promite să stabilească o direcție politică amplă pentru Comisia Europeană.
În fața unei întâlniri informale care vizează competitivitatea, capitalele europene s-au angajat să manifeste unitate, conturând un parcurs către o autonomie europeană sporită, în contextul amenințărilor formulate de președintele american în legătură cu Groenlanda, care au generat o criză transatlantică fără precedent. Cu toate acestea, în pregătirea summitului, frontul unit apare deja fragil; divergențele de lungă durată revin în prim-plan, având ca temă transformarea ambițiilor de independență strategică în acțiuni concrete.
POZIȚII OPUSE ÎNTRE PUTERILE EUROPENE
Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, a subliniat importanța responsabilității colective a națiunilor, cerând liderilor să se confrunte cu un „moment de adevăr”. El a subliniat că trebuie să renunțe la plângeri reciproce și să se apuce de „temele” necesare pentru finalizarea reformelor esențiale.
Pe de altă parte, ministrul de externe estonian, Margus Tsahkna, a afirmat că Europa are un potențial semnificativ de influență, evidențiind necesitatea unității statelor membre în luarea deciziilor: „Prin puterea unității, Europa va putea menține o poziție fermă.” Disputele actuale între Franța și Germania evidențiază aceste divizii, Macron contestând susținerea acordului comercial UE-Mercosur, în timp ce propunerile sale de împrumuturi comune pentru finanțarea proiectelor industriale și de apărare au fost rapid respinse de Berlin.
CONFLICTUL ÎNTRE POLITICILE DE INVESTIȚII ȘI DEREGULARE
În declarațiile recent emise de Macron, acesta a amenințat cu suspendarea unui program franco-german pentru dezvoltarea comună a unui tanc de luptă, ca reacție la lipsa de progrese în proiectarea unui avion de luptă comun. Aceasta subliniază încă o dată clivajul existent între liderii europeni.
Se remarcă de asemenea contradicții între poziția Franței, care susține politici de tip „Cumpără European”, și reacția restricționată a țărilor nordice și baltice, care s-au arătat împotriva acestei direcții strategice. Germania, alături de Italia, susține o agendă de dereglementare, având în vedere adoptarea unui „frână de urgență” pentru noile legislații ale Uniunii Europene. Totuși, mulți diplomați consideră că această strategie nu răspunde eficient provocărilor legate de dependențele externe ale Europei.
ÎNFRUNTAREA REALITĂȚII POLITICE
Disensiunile care apar pe fundalul acestor ambiții europene sunt în prezent mai evidente ca niciodată, în special după amenințările formulate de fostul președinte Trump. Cu ocazia unui consiliu extraordinar, Ursula von der Leyen a subliniat că Europa trebuie să își îmbunătățească autonomia. Această întâlnire a fost definită de diplomați ca un „moment Rubicon,” cu o direcție fără întoarcere.
Implementarea discursului politic în practică se confruntă cu costuri politice uriașe. Reformele necesare pentru finalizarea pieței unice, foarte fragmentate, sau pentru construirea unei capacități de descurajare europeană adevărată au fost pe agenda liderilor de ani de zile. Abordările politicoase și evitarea subiectelor dificile au condus la stagnarea acestor inițiative, ceea ce face ca angajamentele actuale să pară insuficiente.
REFORME ȘI AMENINȚĂRI CONTINUE
Propunerea de formare a unei uniuni a piețelor de capital europene, esențială pentru amplificarea bazei de capital investibil, a fost avansată cu mult timp în urmă; totuși, aceasta s-a lovit de opoziția unor state precum Germania și Italia, care tem că măsurile propuse ar putea afecta băncile regionale.
În concluzie, în ciuda recunoașterii de către liderii europeni a necesității de a-și prelua soarta în propriile mâini, presiunea relațiilor complicate cu Washingtonul rămâne un factor descurajant. Multe țări ezită să riște iritarea Statelor Unite sau să își pună companiile în postura de a nu mai avea acces pe piețele americane din cauza politicilor protecționiste ale Uniunii Europene. Totuși, pentru unii lideri, întoarcerea la status quo-ul anterior crizei din Groenlanda se dovedește a fi imposibilă.
