Un puști de 14 ani din Bistrița, bătut crunt. Este al doilea caz de violență între minori
Un adolescent de 14 ani din Bistrița, agresat de doi minori pe un teren din afara localității
Un tânăr în vârstă de 14 ani a fost agresat miercuri, în jurul orei 20:30, pe un teren aflat în afara localității Mărișel, județul Bistrița-Năsăud. Potrivit informațiilor disponibile, făptașii ar fi fost tot minori, cu vârstele de 15 și 16 ani.
Incidentul a fost adus la cunoștința autorităților de mama victimei, îngrijorată de starea fiului ei, care fusese lovit. Polițiștii au început imediat investigațiile, iar anchetatorii au constatat că cei doi băieți l-ar fi atacat pe cel de-al treilea pe terenul respectiv.
Din mărturiile tinerilor, violențele ar fi pornit de la niște neînțelegeri. În urma loviturilor primite, copilul de 14 ani a fost transportat la spital.
Unul dintre presupușii agresori, reținut pentru 24 de ore
Autoritățile i-au identificat pe cei doi presupuși atacatori din Mărișelu, în vârstă de 15 și 16 ani. Polițiștii au decis să îl rețină pentru 24 de ore pe tânărul de 15 ani. În continuare, sunt efectuate cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs altercația.
Acesta este cel de-al doilea caz de violențe între minori înregistrat în Bistrița în două zile consecutive. Cu o zi înainte, un elev de 12 ani a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt minor.
Recomandările poliției pentru tineri
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița recomandă tinerilor să evite conflictele, să nu răspundă provocărilor prin agresivitate și să solicite sprijinul unui adult sau al poliției. De asemenea, autoritățile îndeamnă ca, în cazul unui pericol iminent, să fie apelat numărul unic de urgență 112.
