Problema obsesiei lui Trump pentru petrol

OBSESIA LUI TRUMP PENTRU PETROL: O LUPTĂ ÎMPOTRIVA CURENTULUI GLOBAL

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, subliniază o fascinație aproape maladivă pentru petrol, care îl determină să sprijine măsuri și decizii extrem de controversate. Într-o eră în care majoritatea lumii se îndreaptă către surse de energie regenerabile și adoptă politici de combatere a schimbărilor climatice, Trump se încăpățânează să împingă SUA pe o traiectorie inversă, transformând națiunea într-o adevărată „petrostat” de frunte, ignorând cu desăvârșire necesitățile economice și ecologice ale viitorului.

Invocând Doctrina Monroe, Trump a început o operațiune militară împotriva Venezuelei, justificând inițial atacul prin lupta împotriva regimului lui Nicolás Maduro, cu scopul de a stopa traficul de droguri și imigranții către SUA. Însă, dintr-o simplă scuză politică, această operațiune a devenit rapid un veritabil plan de capturare a resurselor petroliere ale Venezuelei, ținta reală a administrației Trump. „Suntem în afacerea cu petrol,” a declarat el cu nonșalanță, subliniind cum companiile americane ar urma să investească miliarde pentru a exploata resursele naturale ale acestei țări sud-americane.

Fascinația lui Trump pentru petrol nu este o noutate; rădăcinile ei se regăsesc în anii `80, când acesta critca implicarea SUA în protejarea aliaților, precum Japonia și Arabia Saudită, fără a primi nimic în schimb. În timpul războiului din Irak, Trump sugera în mod deschis că SUA ar trebui să folosească petrolul irakian ca „pradă” de război. Această retorică provocatoare a continuat și în campania sa prezidențială din 2016, unde unirea celor două concepte – victoria și prada – sublinia o abordare total lipsită de subtilitate în privința resurselor naturale.

După ce a preluat puterea, Trump a acționat conform acestor viziuni. A ordonat menținerea trupelor americane în Siria, având ca obiectiv principal „păstrarea petrolului”, și a întreprins tot felul de măsuri menite să facă din petrol componenta centrală a politicii sale energetice. Campania sa pentru realegere a fost caracterizată de sloganul provocator „Drill, baby, drill,” care încuraja industria petrolieră să contribuie semnificativ la finanțarea efortului său electoral, promițând beneficii semnificative în viitor.

POLITICĂ ENERGETICĂ: ÎNTRE TRECUT ȘI VIITOR

În loc să se alinieze tranziției globale către surse de energie regenerabile, Trump a desfășurat o ofensivă fără precedent asupra reformelor climatice. A creat un Consiliu Național pentru Dominanță Energetică, deschizând zone protejate din Alaska și Refugiul Național Arctic pentru explorare petrolieră, semnând măsuri de accelerare a construcției de conducte și de extindere a rafinăriilor. Pe de altă parte, a dus o campanie agresivă de eliminare a stimulentelor pentru energia regenerabilă, oprind subvențiile pentru panouri solare și automobile electrice, retrăgând SUA din Acordul de la Paris și criticând politicile de energie verde ca fiind o „farsă”. Aceste măsuri nu doar că izolează SUA în eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice, dar se dovedesc și contraproductive pe termen lung, având în vedere scăderea cererii globale pentru petrol și creșterea competitivității energiilor regenerabile.

VENEZUELA: UN NOU CAPITOL AL IMPERIALISMULUI RESURSELOR

Operațiunea din Venezuela reprezintă o dovadă clară a modului în care Trump percepe politica internațională: în termeni de câștiguri economice imediate. Capturarea lui Nicolás Maduro și impunerea unui blocaj petrolier asupra Venezuelei au oferit companiilor americane posibilitatea de a exploata resursele naturale sub pretextul recuperării „pierderilor” Statelor Unite. Secretarul Energiei, Chris Wright, a demontat credeam că producția de petrol din Venezuela va fi vândută direct pe piața globală, sub supravegherea americană, ceea ce sugerează o formă deschisă de expropriere a resurselor naturale ale acestui stat sud-american.

Aceste acțiuni, considerate o formă modernă de imperialism, nu doar că contravin principiilor dreptului internațional, dar trădează și o totală lipsă de viziune strategică. În timp ce Trump își concentrează eforturile asupra resurselor epuizabile, pe care lumea se străduiește să le abandoneze, alte țări, precum China, pariază masiv pe energiile regenerabile. Cu investiții considerabile în energia solară, eoliană și geotermală, Beijingul se plasează ca un lider global în tranziția către o viitoare sustenabilitate energetică.

CONCURENȚA DINTRE TRECUT ȘI VIITOR

Politicile lui Trump sugerează că acesta nu doar că își dorește ca SUA să devină cel mai mare producător de petrol, ci vrea să transforme țara într-o relicvă a unei ere bazate pe combustibili fosili. Însă, datele economice sugerează o realitate îngrijorătoare pentru această viziune: cererea globală pentru petrol se află în descreștere, iar avantajele economice ale energiilor regenerabile devin din ce în ce mai evidente.

Persistența SUA în această direcție riscă să o transforme într-o relicvă a unei ere energetice demodate, în timp ce alte națiuni avansează spre viitor. Alegerea între a fi un „petrostat” efemer și o „electrostat” durabilă nu constituie doar o chestiune de preferință politică, ci este una de supraviețuire economică pe termen lung. Pe ce parte ar trebui să ne aflăm?

Sursa: www.politico.eu/article/the-problem-with-donald-trump-oil-obsession-venezuela/

Sursa: cronicaromaneasca.ro/politica/problema-cu-obsesia-lui-trump-pentru-petrol/