Noi reguli pentru permisul auto: ce controale medicale se fac începând cu 6 noiembrie

Noi reguli pentru permisul de conducere, valabile din 6 noiembrie

Șoferii cu probleme de vedere, afecțiuni psihice sau antecedente de dependență de alcool vor fi evaluați după reguli noi atunci când obțin sau își reînnoiesc permisul de conducere. Ministerul Sănătății a modificat normele medicale pentru conducerea autovehiculelor prin Ordinul nr. 1.829/2026, publicat pe 22 octombrie în Monitorul Oficial, iar noile prevederi intră în vigoare pe 6 noiembrie.

Cea mai importantă schimbare vizează modul în care este privit un diagnostic. Acesta nu mai înseamnă automat pierderea permisului. Medicul va evalua cât de mult afectează boala siguranța la volan, iar în unele cazuri permisul poate fi păstrat cu aviz de specialitate și controale periodice. Noile norme aplică Directiva (UE) 2025/2205, care a înlocuit vechea directivă europeană privind permisele de conducere.

Examenul de vedere devine o evaluare de specialitate

Examinarea vederii se transformă într-o evaluare complexă. Pe lângă acuitatea vizuală și câmpul vizual, medicul verifică sensibilitatea la lumină puternică și la contrast, vederea în lumină slabă, vederea dublă (diplopia) și alte afecțiuni ale ochilor care contează la volan. Sunt clarificate și condițiile pentru persoanele care și-au pierdut vederea la un ochi.

Pentru grupa 1, din care fac parte motocicletele și autoturismele, permisul poate fi eliberat sau reînnoit în cazuri excepționale, chiar dacă cerințele de acuitate sau de câmp vizual nu sunt îndeplinite. Condiția este un aviz medical de specialitate din care să reiasă că deficiența nu pune în pericol siguranța rutieră.

Tulburări psihice și alcool: evaluare în loc de excludere automată

Normele vechi vorbeau despre „retard psihic sever”. Noul text renunță la această formulare și se referă la tulburări mintale grave sau la tulburări grave ori persistente ale judecății, comportamentului și adaptabilității. În aceste cazuri permisul nu se eliberează și nu se reînnoiește. Excepția o reprezintă situația în care medicul specialist curant dă aviz favorabil, iar persoana face controale periodice stabilite individual.

În privința alcoolului, regula veche viza dependența sau incapacitatea de a renunța la băutură când persoana conduce. Acum, persoanele cu dependență sau cu alte tulburări legate de consumul de alcool își pot obține ori reînnoi permisul după o perioadă de abstinență și o remisiune confirmată medical. Ele intră apoi într-un program de monitorizare stabilit de medicul curant.

Ce riscă șoferii care iau medicamente

Permisul nu se eliberează persoanelor dependente de substanțe psihotrope. Nici cei care consumă substanțe psihotrope sau medicamente care afectează ori pot afecta capacitatea de a conduce în siguranță nu îl primesc. Vechea formulare vorbea doar despre abuz și consum regulat, așa că acum și pacienții aflați sub tratament legal pot ajunge la o evaluare medicală pe acest criteriu.

Pentru grupa 2, adică șoferii de camioane și autobuze, regulile rămân mai severe, din cauza riscurilor suplimentare legate de aceste vehicule. Ordinul modifică doar capitolele despre vedere, tulburări mintale, alcool, droguri și medicamente, celelalte criterii medicale rămânând neschimbate.