Românii din Lucca, proprietarii bisericii primului episcop ortodox român din Italia
Comunitatea română din Lucca a cumpărat biserica în care a fost întronizat primul episcop ortodox român al Italiei
Parohia ortodoxă română din Lucca, Italia, a semnat vineri contractul de cumpărare a bisericii în care își desfășoară slujbele religioase, un pas important pentru comunitatea românească din zonă. Lăcașul de cult are o semnificație deosebită, deoarece în el a fost întronizat, la 8 mai 2008, primul episcop ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Siluan.
Biserica datează din secolele al XII-lea – al XV-lea și este clasificată drept monument de artă protejat de Ministerul Culturii din Italia. Din acest motiv, contractul de cumpărare își va produce toate efectele juridice abia după expirarea termenului legal în care statul italian își poate exercita dreptul de preempțiune.
Proiectul, intitulat „Rădăcini și continuitate: Achiziția bisericii parohiei Sfântul Antonie cel Mare din Lucca – locul întronizării primului episcop ortodox român al Italiei”, a beneficiat de o finanțare nerambursabilă din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Reprezentanții comunității parohiale au explicat că achiziția bisericii va permite păstrarea identității spirituale a românilor din zonă. „Prin obținerea dreptului de proprietate asupra lăcașului situat în via Sant’Anastasio, parohia garantează păstrarea identității spirituale pentru românii din Lucca și din localitățile învecinate”, au anunțat aceștia.
Aceștia au mulțumit autorităților române, credincioșilor și donatorilor care au sprijinit proiectul. „Mulțumim Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României, precum și tuturor credincioșilor și donatorilor care ne-au susținut cu rugăciunea, gândul cel bun și milostenia față de acest colț de pământ românesc din inima Italiei”, au transmis ei.
Cumpărarea bisericii va permite și continuarea pe termen lung a programelor sociale, a orelor de cateheză și a activităților organizate în cadrul Școlii Parohiale în limba română.