Tehnologia nu este suficientă: De ce orașele „smart” ultra-tehnologizate sunt sortite eșecului
Tehnologia nu este suficientă: De ce orașele „smart” ultra-tehnologizate sunt destinate eșecului
Locuitorii marilor orașe europene, adesea copleșiți de aglomerația urbană, de clădirile vechi și de lipsa serviciilor publice adecvate, sunt din ce în ce mai atrași de perspectiva de a se muta într-o metropolă nouă, construită de la zero, care să integreze tehnologii de vârf. Această viziune utopică, în care orașele sunt prezentate ca fiind curate, eficiente și complet digitalizate, este adesea promovată de politicieni și investitori din domeniul tehnologic. Totuși, realitatea a demonstrat că numeroase proiecte futuriste ajung să eșueze înainte de a deveni efectiv locuibile. Un exemplu recent ilustrativ este Dunia Cyber City din Zanzibar, o zonă economică specială menită să atragă specialiști IT și companii digitale prin politicile fiscale atractive, însă care a suferit deja critici în ceea ce privește legitimitatea, incluziunea și sustenabilitatea.
Un alt exemplu notabil este The Line, proiectul ambițios promovat de Arabia Saudită, ce propunea un oraș liniar cu o lungime impresionantă de 170 de kilometri, destinat să ofere locuințe pentru aproximativ nouă milioane de persoane. Acest experiment urban radical s-a confruntat cu reduceri drastice din cauza costurilor exorbitante și a logisticii complicate. Alte proiecte, precum Songdo din Coreea de Sud, au demonstrat, de asemenea, că, deși tehnologia avansată este un avantaj, ea nu garantează succesul urban în absența unei fundamentări solide a planificării.
Problema reală pe care o ridică aceste inițiative nu este una minoră; orașele reprezintă viitorul nostru, iar statisticile arată că în prezent peste jumătate din populația globului trăiește în mediul urban. Această cifră este de așteptat să crească la aproape 70% până în anul 2050. Centrele urbane nu sunt doar motoare economice ce generează o proporție semnificativă din PIB-ul global, ci reprezintă și focare de inovație și cultură. Cu toate acestea, aceste zone dense se confruntă cu probleme serioase, precum poluarea, criminalitatea și inegalitățile sociale, provocări ce necesită soluții eficiente și bine fundamentate.
Conceptul de „smart city” a devenit un fel de slogan atractiv, dar superficial, utilizat de decidenți politici din întreaga lume. Exemple precum San Diego, Tel Aviv și Bogota se proclamă toate „inteligente”, fără a se baza pe o definiție clară sau standarde uniforme. Studiile recente sugerează că inițiativele ce se bazează exclusiv pe tehnologie, fără o analiză atentă a nevoilor reale ale cetățenilor, descoperă adesea lacune fundamentale în domenii esențiale, precum guvernanța, drepturile cetățenilor și sustenabilitatea pe termen lung. De asemenea, clasamentele internaționale care evaluează performanța orașelor în ceea ce privește sustenabilitatea și locuibilitatea confirmă că tehnologia avansată nu garantează automat o calitate superioară a vieții.
De exemplu, orașele cu infrastructuri digitale avansate nu reușesc de fiecare dată să se situeze în fruntea topurilor globale, care evaluează și alte aspecte precum capitalul uman, coeziunea socială și mediul economic. În contrast, orașele mai vechi, cu infrastructuri imperfecte, continuă să se claseze bine în aceste ierarhii datorită diversității culturale, stabilității politice și a ecosistemelor culturale bine definite.
Astfel, cercetările sugerează că nu este necesară construcția de orașe „smart”, ci mai degrabă dezvoltarea unei planificări urbane inteligente. Tehnologia ar trebui să fie privită ca un instrument, nu ca un scop în sine. Fără politici coerente pe termen lung, incluzând strategii de incluziune socială și soluții adaptate specificului local, investițiile în infrastructuri inteligente ar putea să se transforme doar în simple exerciții de marketing urban. Orașele care funcționează eficient nu au fost concepute de la zero, ci au evoluat în mod organic, rezultând din deciziile imperfecte și compromisurile luate de-a lungul decadelor, având în centrul lor nevoile comunității. Aceasta este abordarea pe care ar trebui să ne bazăm în conceperea viitoarelor orașe, mai degrabă decât să ne lăsăm prinși în utopia tehnologică a construcțiilor de mari dimensiuni pe terenuri virane.
