Un moment, vă rog să așteptați câteva secunde

Un moment, vă rog să așteptați câteva secunde

Doi tineri, răniți de un cal la un târg din județul Suceava

Doi tineri, în vârstă de 16 și 33 de ani, au fost răniți duminică, după ce au fost loviți de un cal la un târg organizat în comuna Satu Mare, județul Suceava.

La fața locului au fost trimise două echipaje de tip B2 ale Serviciului de Ambulanță Județean, de la substația Rădăuți, și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă din Suceava.

La sosirea echipajelor medicale, cei doi tineri erau conștienți și stabili. Tânărul de 16 ani prezenta un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie toracică și a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Rădăuți.

Cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 33 de ani, era confuz și avea un traumatism cranio-cerebral de nivel mediu. Acesta a fost transportat spre Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, iar pe traseu a fost preluat de echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă, trimis în întâmpinarea ambulanței SAJ.