Donald Trump Jr. a returnat banii de nuntă ai apropiatului lui Putin. Reacția rusului
Donald Trump Jr. a restituit cheltuielile de nuntă achitate de Umar Kremlev
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui american, i-a returnat oligarhului rus Umar Kremlev banii pe care acesta îi cheltuise pentru o parte dintre festivitățile organizate cu ocazia nunții sale. Informația a fost făcută publică de Kremlev în timpul unei conferințe de presă a Asociației Internaționale de Box (IBA), desfășurată la Istanbul.
„Da, a făcut-o. A rambursat banii pe care i-am cheltuit pentru cadou”, a afirmat Kremlev, care este președintele IBA. Nici oligarhul rus și nici familia Trump nu au prezentat dovezi privind efectuarea plății.
Kremlev s-a declarat nedumerit de decizia lui Donald Trump Jr. de a returna banii și a spus că nu înțelege motivul pentru care acesta a ales să procedeze astfel. El a comparat situația cu invitatarea unor persoane în propria casă, explicând că nu s-ar aștepta ca acestea să achite ulterior cheltuielile, și a calificat drept „ridicolă” ideea de a cere unui invitat să plătească după un astfel de eveniment. Oligarhul a minimalizat și controversele provocate de relația sa cu Donald Trump Jr., precizând că cei doi sunt prieteni și că îi unește pasiunea pentru sport.
Cheltuieli de sute de mii de dolari pentru festivitățile din Bahamas
Subiectul a devenit public în septembrie, când o investigație jurnalistică americană a dezvăluit că Umar Kremlev a suportat cheltuieli de sute de mii de dolari pentru festivitățile organizate cu ocazia căsătoriei lui Donald Trump Jr. cu Bettina Anderson, care a avut loc în luna mai.
Evenimentele s-au desfășurat timp de trei zile în Bahamas, pe două insule private. Kremlev a plătit, între altele, închirierea uneia dintre insule, unde a avut loc o recepție și au fost cazați invitați, precum și un spectacol de artificii.
Ulterior, Bettina Trump a precizat că ceremonia de căsătorie a avut loc doar în prezența familiei și că Kremlev, pe care l-a descris drept „un prieten drag”, a găzduit două seri de festivități după nuntă. Ea a prezentat contribuția acestuia drept un cadou de nuntă.
Donald Trump a apărat la rândul său aranjamentul și a declarat că, din informațiile sale, fiul său îi returnase banii lui Kremlev.
Cine este Umar Kremlev
Umar Kremlev conduce Asociația Internațională de Box din 2020 și are legături apropiate cu Vladimir Putin. În aprilie, președintele rus i-a acordat Ordinul Prieteniei, o distincție de stat a Federației Ruse. Asociația condusă de Kremlev a avut, de asemenea, legături financiare cu gigantul energetic rus Gazprom.
Comitetul Internațional Olimpic a retras în 2023 recunoașterea IBA, invocând probleme legate de guvernanță și finanțe.
Kremlev și Donald Trump Jr. au apărut public împreună la un eveniment sportiv în septembrie 2025, când fiul președintelui american l-a descris pe omul de afaceri rus drept „nu doar un lider, ci și un prieten”.