UE pregătește ajutoare de urgență pentru iarna din Ucraina

Comisia Europeană pregătește un pachet de ajutor de urgență pentru iarna din Ucraina

Comisia Europeană pregătește un nou pachet de ajutor de urgență destinat Ucrainei, ca urmare a atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice. Sprijinul va fi orientat către alimentarea cu energie electrică, funcționarea spitalelor și menținerea serviciilor esențiale pe parcursul iernii.

Instituția colaborează cu autoritățile de la Kiev pentru a identifica cele mai urgente nevoi ale Ucrainei, prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Eva Hrncirova, a declarat, într-un briefing de presă la Bruxelles, că ajutorul va fi direcționat către zonele și persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin.

„Vom ține luminile aprinse în Ucraina, vom asigura funcționarea spitalelor și a serviciilor esențiale. Acest lucru este deja prevăzut în planul pe care îl avem pentru această iarnă și pe care președinta von der Leyen l-a anunțat în februarie”, a afirmat Hrncirova.

Echipamentele unei centrale electrice, demontate și trimise în Ucraina

Purtătoarea de cuvânt a anunțat că Uniunea Europeană a demontat o întreagă centrală electrică, ale cărei echipamente urmează să fie transportate în Ucraina și folosite pentru asamblarea infrastructurii energetice necesare. Componentele vor contribui astfel la refacerea infrastructurii energetice ucrainene, afectate de atacurile rusești.

„Vrem să livrăm ajutorul potrivit, în locul potrivit, oamenilor potriviți și la momentul potrivit. Nu este vorba doar despre furnizarea de asistență, ci despre direcționarea acesteia astfel încât să aibă un impact asupra ucrainenilor”, a precizat Hrncirova.

Evaluarea nevoilor urgente, discutată cu autoritățile ucrainene

Comisarul european Hadja Lahbib a discutat cu premierul ucrainean Serhii Koretskyi despre nevoile specifice ale țării, iar o nouă convorbire între cei doi oficiali era programată pentru o evaluare detaliată a necesarului de ajutor.

„Astăzi va avea loc o nouă convorbire între comisarul Lahbib și premierul Koretskyi, în cadrul căreia ne așteptăm să primim deja o evaluare detaliată a ceea ce este necesar și unde este nevoie de ajutor în Ucraina. Apoi, pe baza acesteia, putem pregăti detaliile tehnice și putem livra ajutorul solicitat de Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Reprezentanții Comisiei Europene și cei ai Ucrainei au avut o reuniune pentru a identifica nevoile urgente ale țării, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii critice. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a convenit cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, activarea unui mecanism special al UE pentru acordarea de ajutor de urgență Ucrainei.

Aproape 1,5 miliarde de euro, ajutor umanitar european pentru Ucraina

De la începutul războiului, Uniunea Europeană a alocat aproape 1,5 miliarde de euro pentru ajutor umanitar destinat Ucrainei. În septembrie, Comisia Europeană a anunțat un sprijin suplimentar de 52 de milioane de euro, astfel încât valoarea totală a ajutorului umanitar alocat pentru acest an depășește 200 de milioane de euro.