David Popovici, omagiat de Federația de Natație și Pentatlon Modern la 22 de ani

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern îl elogiază pe David Popovici la împlinirea vârstei de 22 de ani

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) i-a transmis un mesaj aniversar lui David Popovici, cu ocazia împlinirii vârstei de 22 de ani, descriindu-l pe campionul olimpic drept „un sportiv de cel mai înalt nivel, un adevărat campion, un om de o calitate aparte, o sursă de inspirație pentru mulți dintre noi”.

Instituția l-a numit pe Popovici „cel mai valoros înotător al României și unul dintre cei mai buni din lume”, subliniind că palmaresul său la doar 22 de ani este unul impresionant.

Cele mai importante reușite din cariera sportivului

David Popovici este campion olimpic la 200 de metri liber și medaliat cu bronz la 100 de metri liber, performanțe obținute la Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024.

La Campionatele Mondiale de seniori, înotătorul are patru medalii de aur în probele de 100 și 200 de metri liber, cucerite la Budapesta în 2022 și la Singapore în 2025. De asemenea, sportivul are șase medalii de aur la Campionatele Europene, în aceleași probe, obținute la edițiile de la Roma (2022), Belgrad (2024) și Paris (2026).

În acest an, Popovici a devenit primul înotător din istorie care realizează „dubla” 100 m – 200 m liber la trei ediții consecutive ale Campionatelor Europene.

„Astăzi, în această zi specială, familia natației și pentatlonului modern românesc îi mulțumește pentru tot ceea ce a realizat până acum și îi dorește mult succes la competițiile ce vor urma”, a transmis FRNPM.