Rogobete cere un centru pentru marii arși în București, la 11 ani după Colectiv

Ministrul Sănătății vrea un centru pentru arși gravi la București

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi, la inaugurarea noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei de la Institutul „Marius Nasta”, că își dorește ca anul viitor să înceapă demersurile pentru construirea unui centru pentru arși gravi în București.

„Bucureștiul are o restanță de suflet, o restanță pentru demnitatea oamenilor, care acum 11 ani au trecut printr-o mare tragedie”, a afirmat Rogobete, adresându-se premierului. Ministrul i-a mulțumit acestuia pentru încredere și a spus că împreună pot nu doar să inaugureze spitale, ci și să înceapă construcția unora noi.

Declarația vine cu o zi înainte de împlinirea a 11 ani de la incendiul din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Trei centre de arși în țară, niciunul pentru adulții din București

„În România există trei centre de arși gravi, unul la Timișoara, unul la Târgu Mureș, care sunt finalizate, cel din București pentru copii, dar în România mai este nevoie de un centru pentru arși gravi în București”, a explicat ministrul.

Rogobete speră ca demersurile pentru acest proiect să înceapă anul viitor și a precizat că ministrul Finanțelor îl cunoaște „foarte bine”. În februarie, el anunțase finalizarea construcției centrului de la Timișoara, primul de acest fel construit în România după Revoluție.

Ministrul a mulțumit constructorului pentru răbdare

Rogobete a mulțumit și constructorului care, potrivit spuselor sale, „a dat dovadă de multă răbdare”. Firma a construit la început jumătate din spital din banii proprii, „pentru că facturile le-au fost plătite cu întârziere pentru a reduce deficitul bugetar cu orice preț”.

În iunie, fostul premier Ilie Bolojan anunța deblocarea finanțării, pentru ca firma să-și încaseze restanțele și lucrările să fie reluate.

Noul centru de tuberculoză, finanțat prin PNRR

Centrul de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei a fost construit cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit Ministerului Sănătății, investiția contribuie la modernizarea infrastructurii medicale și la îmbunătățirea condițiilor de diagnostic și tratament pentru pacienți.