Accident pe podul Agigea: polițist grav rănit, după ce autospeciala s-a izbit de un TIR

Polițist grav rănit după ce autospeciala sa s-a izbit de un TIR pe podul de la Agigea

Un polițist în vârstă de 24 de ani a fost rănit grav marți, în jurul orei 15:40, într-un accident rutier produs pe DN 39A, pe podul Apolodor, la Agigea. Autospeciala de poliție în care se afla agentul s-a izbit de remorca unui TIR.

Conform informațiilor furnizate de ISU, victima se afla în stare de inconștiență. Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea accidentului, iar din primele verificări a reieșit că agentul era singur în autospecială, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și se deplasa fără semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Polițistul este încadrat la Serviciul Siguranță Transporturi – T.F./T.N. Agigea și face parte din promoția iunie 2024.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD C și unul SMURD B. Victima a fost transportată la spitalul județean Constanța de către SMURD C, în stare de inconștiență.